Down with love?

Ati vazut filmul? Nu e tocmai recent, dar e foarte simpatic si il recomand celor care nu l-au vazut (mai mult fetelor). De altfel cui nu i s-a intamplat cel putin o data in viata sa-i vina sa arunce dragostea pe geam si sa urle "nu mai vreau sa mai iubesc niciodata! jur!". Imposibil sa fi scapat vreun pamantean de sentimentul ala ciudat de indragosteala amestecata cu un fel de ura concentrata asupra persoanei care i-a provocat o deziluzie. Ideea de "eu nu ma mai indragostesc niciodata" cam de la asta pleaca, de la o dezamagire, fie privitoare la o stare permanentizata, fie la o deziluzie care pe moment pare de netrecut. Si chiar daca stii ca il placi, te enerveaza la culme si toate actiunile tale se orienteaza spre gasirea unor defecte, unor detalii cat de mici care sa-l scada in ochii tai. Si cand in sfarsit reusesti si-ti suni victorioasa prietena cea mai buna sa-i spui ca "l-am uitat pe x, gata!!" apare el in peisaj si-ti spune un nevinovat "buna", insotit de un eventual zambet (nu, nu e vina ta, tu l-ai uitat in cele 5 minute in care nu te-ai gandit la el, doar ca e el prea irezistibil) care anuleaza toate eforturile tale de pana atunci.

Totul incepe dintr-o joaca, un mic flirt, un "ce se intampla daca?", o privire pierduta in ochii tai si ramasa acolo cu 2 secunde in plus fata de cat ar fi fost normal (sau cum ti se s-ar fi parut tie normal) si....intuitia ta feminina o ia razna. Suddenly everything makes sense! Adica, e evident ca te place pentru ca...ei bine... stii tu si e suficient, nu mai e nevoie de alte argumente! De aici lucrurile se complica:
1. Ce se intampla daca intuitia ta feminina chiar spune adevarul? Ce faci daca te place? Ei...pana aici ti-a fost draguta...in urmatoarea perioada de timp la statutul tau va scrie "committed" ;))
2. Ce se intampla daca nu te place? Simplu, iti faci un blog :)) glumesc...suferi ce sa faci...uneori am impresia ca asta se numara printre atributiile noastre...
3. Ce se intampla daca el te place, tu il placi, dar...mai placi si pe altul? Stai, te gandesti, analizezi, nu reusesti sa gasesti o solutie, iti intrebi toate prietenele, impreuna faceti o lista cu avantajele si dezavantajele pe care le prezinta fiecare, iar intr-un final...inca nehotarata...risti sa ramai fara niciunul dintre ei.
Asta nu ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare pentru ca la un moment dat oricum ajungem toate in acelasi punct...la lacrimi si disperare, cand marturisim cu toata sinceritatea de care suntem capabile in astfel de situatii: "nu mai vreau sa-l mai vad niciodata!". Din fericire, insa, s-a inventat best friendul si...ciocolata...iar daca utilizezi aceste 2 ingrediente (in paralel e si mai benefic) o sa vezi ca totul va fi bine cat de curand :) stai linistita, bineinteles ca "e numai vina lui!!!", tu trebuie doar sa supravietuiesti!
Cu toate neajunsurile ei dragostea este cautata si vanata de toata lumea si cu siguranta...merita! Ce alta traire e demna de a fi comparata cu sentimentul acela de fericire amestecata cu senzatia de stapanire a lumii? Impresia ca nimeni si nimic nu te poate opri cand esti cu el, trairi violente, zbuciumate, contradictorii, imposibil de definit si totusi atat de reale, de concrete. Iti place, te amuza, te face sa te descoperi in cea mai umana ipostaza a ta si ai vrea sa dureze o eternitate sau macar cat sa ai timp sa-l analizezi, sa reusesti sa-ti dai seama prin ce minune s-a intamplat sa te indragostesti, dar e atat de efemer...atat de usor de ucis incat abia daca apuci sa te bucuri de el :) din nefericire atunci cand il ai nu stii sa-l apreciezi suficient, iar dupa ce il pierzi o perioada nimic nu mai are sens...si totusi ce ziceti? "down with love?" eu as spune: NO WAY!

How can you not love them?

DING!!! DING!!! DING!!! urli: "viiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin!!!", in usa e postata vecina cu o cana in mana : "imi dai si mie niste zahar?", " :-? sigur?", "meeeeeeerciiiiiii, iti aduc 2 clatite mai tarziu" si dispare lasandu-te un pic in ceata ...vecinii...cine nu-i iubeste?
Pe vremea cand stateam la bloc astfel de incidente erau destul de des intalnite. Vecinii mei socializau foarte bine unii cu altii, atat de bine incat isi scosesera o canapea pe holul blocului, la jumatatea distantei dintre parter si ultimul etaj si se reuneau acolo in fiecare seara la discutii (orientate, de cele mai multe ori, catre cei care nu erau neaparat adeptii acestor mondenitati locale). Copiii lor deprinsesera si ei astfel de obiceiuri si le puneau in practica intr-unul dintre balcoanele destinate aruncarii gunoiului, pe care il foloseau drept bar, personalizandu-l chiar, cu o placuta pe care era inscrisa o denumire. (Ceea ce nu am reusit nici pana in ziua de azi sa inteleg este de ce nu se strangeau in apartamentul unuia dintre ei?)
Lucrurile s-au schimbat, insa, cand m-am mutat la curte...vecinii de aici isi manifesta in mod diferit preocuparile. Trecand peste faptul ca toata lumea e prietena cu toata lumea, astfel incat atunci cand unul nu-si gaseste rudele nu-i niciun motiv de ingrijorare pentru ca se stie ca sunt pe undeva prin curtea/casa unui alt vecin, oamenii de aici sunt mult mai practici. Vecina de peste drum este fericita posesoare a unui cocos (poate ar trebui sa mentionez ca stau in mijlocul orasului) care se gaseste adesea in aceeasi ipostaza de fiinta sleepless ca si mine...asa ca ascultatul glasciorului sau minunat la ora 01 a devenit un fel de obicei. La fel s-a intamplat si cu strangerea "bucuriilor" pe care adesea ni le lasa cu darnicie si prisosinta in fata portii catelul vecinului de pe strada alaturata. Vecinul din spate s-a gandit zilele trecute sa-si puna o antena. Totul foarte ok pana aici, doar ca si-a dat el seama ca
n-are niciun sens sa dea gauri in propria casa cand poate foarte bine sa utilizeze casa noastra drept suport.
A nu se intelege totusi ca nu se pot trage si avantaje de pe urma lor :) unul dintre ei are retea wireless si intamplarea face ca zona de acoperire a lui sa cuprinda si patul meu, presupun ca nu mai e nevoie sa va spun ce incantata am fost de aceasta descoperire. In plus, sunt un adevarat izvor de informatii. Nu stiu cum se face, dar intotdeauna afla unul dintre ei cand am examen si, bineinteles, informatia ii scapa, asa ca de ceva timp nu mi se mai pare ciudata situatia in care inainte ca eu sa fiu sigura in legatura cu data respectivului examen ei sa fie deja serios documentati. Uneori sunt enervanti ce-i drept, dar daca stii sa-i intrebuintezi cu grija, pot deveni chiar simpatici :)

Homo idiotus

Imagineaza-ti urmatorul scenariu: tocmai ai iesit din casa cu gandul de a te duce la magazinul din colt sa-ti iei o inghetata sau un suc. Esti imbracata intr-o tinuta lejera, de vara, care-ti permite sa te bucuri linistita de razele soarelui in timp ce vitamina D ti se fixeaza in organism (impiedicand astfel aparitia osteoporozei), cand...un mascul aflat in calduri (si nu, nu se datoreaza anotimpului...si iarna se manifesta la fel de animalic) urla ca descreieratul de pe marginea drumului o fraza binecunoscuta tie, urmata de o serie de fluieraturi si alte onomatopee: "ceeeeeeee faci pasaricaaaaaaaaa?!" ("uhm :-? imi doresc sa dispar?"). Da, ai ghicit, te afli in raza de actiune a unui muncitor nespalat putind ca dracu a transpiratie, eventual fara dinti in gura si cu parul slinos care isi manifesta, in mijlocul drumului, dorinta de a-si satisface una dintre nevoile primare.
Muncitorul este o fiinta (fiinta? do they have a life?) care nu detine un loc precis in societate. El traieste fara un scop bine definit, mai mult pentru a insufleti viata femeilor, pe care in orice moment incearca sa le faca sa se simta apreciate, chiar si atunci cand bea bere cu tovarasii in tufis.
O prima intrebare ar fi: de ce isi imagineaza ei ca o femeie cat de cat sanatoasa la cap, aflata in limitele normale ale frustrarii si care nu e sado-masochista le-ar arunca macar o privire? A doua intrebare: cum pot fi atat de retardati incat, vazand ca nu li se raspunde la avansuri (presupun ca mintea lor subdezvoltata poate macar sa recepteze semnalele femelei-victima si sa le catalogheze drept negative) insista fara vreo jena, ajungand pana dincolo de penibil?
O treapta mai sus de muncitor, dar la diferenta aproape imperceptibila (si aici ma refer strict la modalitatile de a atrage atentia asupra lor), se situeaza cocalarul. De gandit, nici el nu gandeste, dar spre deosebire de muncitor, si-a exploatat abilitatea de a conduce masina. Comparativ cu ceilalti participanti la trafic, cocalarul a sarit peste capitolele din cartea auto referitoare la utilizarea semnalelor sonore, asa ca le foloseste cum il duce si pe el mintea: claxoneaza femei atunci cand sta la semafor...
Bineinteles noi gasim atitudinea voastra foarte normala si ne face o deosebita placere sa va ascultam distinsele complimente care reusesc intotdeauna sa ne distruga cateva minute din viata :)

How was your first time?

La blog ma refer. Oare ceilalti cum si-au inceput viata...de blogger? La mine este cu siguranta un rezultat al lipsei de somn ( asa se explica si numele). De fapt, momentul in care am ales sa-l creez se datoreaza imposibilitatii de a adormi pentru ca ideea ma bantuia de cateva zile, dar ma gandeam ca mai bine astept sa treaca stresanta perioada de admitere la facultate. Bun, tocmai ati aflat ca sunt proaspata absolventa de liceu, so let me introduce myself: sunt o Ea (motiv pentru care mi-am luat numele de "Elle", neavand suficienta inspiratie pentru a gasi unul care sa sugereze mai bine apartenenta mea la sexul feminin) , am 18 ani si dau la facultate si cam asta e tot ce intentionez sa spun despre mine (eventual o sa modific descrierea cand o sa fiu studenta). Aaa si mi se intampla des sa nu adorm inainte de ora 02, asa ca m-am gandit ca tratamentul ar putea consta in crearea unui blog. Poate am noroc si din remediu nu devine cauza insomniei...

p.s. am intrat la facultate :)